Emiterea de cecuri fără acoperire și înșelăciunea Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat faptul că soluţia legislativă potrivit căreia în cuprinsul art. 244 Cod penal nu este prevăzută nicio dispoziţie specială referitoare la emiterea de cecuri fără acoperire nu poate conduce la concluzia că a operat o dezincriminare a faptei de emitere de cecuri fără a exista provizia necesară, aceasta regăsindu-se în dispoziţiile art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 187/2012, potrivit cărora „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni până la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot sau în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare.” În contextul actualei reglementări, neexistând identitate între faptele prevăzute ca infracţiuni în cele două dispoziţii (art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 şi art. 244 Cod penal), raportul dintre infracţiunea prevăzută în Legea nr. 59/1934 şi infracţiunea de înşelăciune este stabilit de dispoziţiile finale ale alin. (2) al art. 244 Cod penal, conform cărora, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. (Decizia nr. 146 din 28 ianuarie 2015 pronunţată în recurs de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect infracțiunea de înșelăciune) (https://www.juridice.ro/)